Leonard Orban: Unele forțe politice au făcut lobby contra candidaturii mele

Leonard Orban: Unele forțe politice au făcut lobby contra candidaturii mele
Publicat: 24/10/2012, 11:34
Actualizat: 02/04/2019, 05:12

Ministrul Afacerilor Externe, Leonard Orban, susține, referitor la respingerea de către PE a candidaturii sale pentru postul de la Curtea Europeană de Conturi, că „unele forțe politice au făcut lobby” contra candidaturii sale.

El a menționat că nu dorește să facă speculații legate de cine s-ar afla în spatele respingerii candidaturii sale.

„Sigur că am anumite idei legate de ce a generat acest vot. Vreau doar să vă prezint un caz similar: a fost candidatul irlandez, a primit un vot negativ în comisia de control bugetar a Parlamentului European și după aia în plen a obținut un vot important în favoarea lui. Cum a obținut acest vot? În condițiile în care a existat o mobilizare extraordinară a tuturor forțelor politice irlandeze și printr-un lobby extrem de susținut, s-a obținut un rezultat pozitiv. În cazul meu, nu numai că n-a existat un asemenea demers. În cazul meu, din informațiile pe care le am eu, s-a continuat a se susține de către unii din țară că nu merit această poziție. De altfel, unii au și recunoscut public că au votat contra mea și au oferit fel de fel de argumentații. Unele forțe politice au făcut lobby în defavoarea, deci contra candidaturii mele”, a spus Orban, la RFI.

Întrebat dacă ar accepta postul de ministru al Afacerilor Europene și după alegerile parlamentare din decembrie, Leonard Orban a răspuns: „Deocamdată mă gândesc și o să iau o decizie în următoarele zile. Deocamdată îmi continui activitatea și am timp să mă gândesc ce voi face în continuare”.

Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, nu a primit, marți seară, numărul necesar de voturi în plenul Parlamentului European pentru ocuparea postului de la Curtea Europeană de Conturi, candidatura sa fiind respinsă.

Leonard Orban a declarat ulterior, pentru MEDIAFAX, că renunță la candidatura pentru postul de membru al Curții Europene de Conturi în urma votului negativ primit, marți seară, la Strasbourg, în plenul Parlamentului European.

„Am hotărât să îmi retrag candidatura, deși votul PE are un caracter consultativ”, a afirmat Orban.

De altfel, acesta precizase și înainte de audierea în Comisia de Control Bugetar a PE, pe 26 septembrie, că în cazul unui vot negativ al Parlamentului European va renunța la candidatură, deși decizia finală aparține Consiliului European.

Orban consideră că faptul că a primit un aviz negativ din partea Comisiei de Control Bugetar a avut „în mod cert o influență importantă” și asupra votului din plenul PE.

„Regret rezultatul votului (…) Nu pot să nu notez faptul că disensiunile politice interne au fost transferate la nivel european, ceea ce e o chestiune din care nu câștigă nimeni. Astăzi a fost candidatura mea, mâine vor fi alte probleme, însă e clar că nu câștigă nimeni din asemenea probleme”, a mai afirmat Orban.

Ministrul Afacerilor Europene fusese propus în iunie de premierul Victor Ponta pentru a deveni membru al Curții Europene de Conturi.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o...
Motivul pentru care Elena Ceaușescu a fost poreclită „Păsărica”. De ce i se spunea așa
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Sondaj Exclusiv Antena 3 CNN. Primele date despre ce au votat românii
Alegeri Prezidențiale 2024 | Cifrele de la ora 12:00. Județele care au aruncat în aer...
Câte tipuri de AVC există. Cum s-a produs cel care l-a răpus pe Gabriel Cotabiță!...
Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
Breaking! Cine e polițistul care s-a împușcat în cap
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Prezenţa la vot în rândul bucureştenilor
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Scăpați de cel mai mare coșmar. Soluția fantastică pentru curățarea pereților
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Secțiile de votare din București pentru prezidențiale și referendum 2024: Cum vezi online lista și...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Monica Vitti, regina filmului italian